Ferma „Gifis-Farm”, modernizată prin robotizare și energie verde, va fi prezentată la AgTech 2026

Conferința AgTech 2026 va aduce în fața publicului și exemple aplicate din teren. Printre speakeri se va afla Marian Bîtiu, administratorul SRL „Gifis-Farm” din satul Năvîrneț, raionul Fălești, care va prezenta procesul de transformare a fermei sale și lecțiile învățate în etapa de modernizare.

Exploatația a trecut, în ultimul an, printr-un program amplu de investiții orientate spre bunăstarea animalelor, automatizare și digitalizare, beneficiind și de suportul proiectului AGGRI, devenind una dintre cele mai tehnologizate ferme zootehnice din Republica Moldova. „Calitatea laptelui pornește de la sănătatea animalelor. Tot ce facem este orientat spre confortul lor”, afirmă Marian Bîtiu.

Modernizarea a vizat alei din cauciuc pentru reducerea accidentărilor, saltele ergonomice pentru odihnă, sisteme performante de ventilație, reparația acoperișului și îmbunătățirea drumurilor interioare. Elementul de bază al transformării îl constituie robotul de muls, care colectează date în timp real despre fiecare animal: temperatură, cantitatea de lapte, ritmul de rumegare, nivelul de activitate și modificările de comportament.

„Robotul ne arată imediat dacă o vacă mănâncă mai puțin sau dacă are febră. Avem informații precise, iar intervențiile sunt rapide”, explică fermierul. Sistemul este completat de un robot de furajare, un sistem automatizat de management al dejecțiilor, utilaje moderne și un soft integrat pentru monitorizare continuă.

O altă componentă a modernizării este instalarea panourilor fotovoltaice, care asigură o parte din consumul energetic al sistemelor robotizate și reduc costurile operaționale. La AgTech 2026, Bîtiu va aborda aceste direcții din perspectiva sustenabilității economice: cum poate o fermă medie să-și consolideze independența financiară prin integrarea procesării și a energiei regenerabile.

Sursă: Agrobiznes.md

Și prietenii tăi merită să citească asta!

Te-ar putea interesa și: