
Fermele de familie din Europa se confruntă cu aceleași provocări, indiferent dacă sunt situate în România sau la mii de kilometri distanță, pe insulele Azore, Portugalia. Este concluzia trasă de europarlamentarul Daniel Buda, în urma unei vizite într-o exploatație zootehnică administrată de o familie de fermieri, unde a discutat despre costurile de producție, lipsa forței de muncă și rolul fondurilor europene în menținerea competitivității sectorului.
Prima oprire a delegației conduse de Daniel Buda a fost la o fermă administrată de un tată și cei doi fii ai săi. Exploatația are peste 250 de bovine, dintre care aproximativ 120 sunt vaci aflate în lactație. Producția medie ajunge la circa 35 de litri de lapte pe zi pentru fiecare vacă, iar laptele este valorificat cu aproximativ 0,48 euro pe litru.
„Cifrele pot părea bune. Realitatea este însă mult mai complicată”, a declarat Daniel Buda, vicepreședinte al Comisiei de agricultură din Parlamentul European. Potrivit acestuia, provocările întâlnite în această fermă sunt aproape identice cu cele semnalate de crescătorii de animale din România și din alte state membre ale Uniunii Europene: lipsa forței de muncă, costurile ridicate pentru fiecare litru de lapte, prețurile mari la îngrășăminte și combustibil, precum și presiunea inflației.
„Fermierii ne-au spus foarte clar: fără sprijinul financiar european, ferma nu ar putea supraviețui provocărilor actuale”, a precizat europarlamentarul, subliniind totodată rolul important al asocierii dintre fermieri pentru o poziție de negociere mai bună în relația cu procesatorii și furnizorii de inputuri agricole.
Un alt aspect remarcat în timpul vizitei este modul în care ferma își gestionează efectivul: nu comercializează bovine către alte ferme, ci le valorifică exclusiv pentru sacrificare, strategie care, potrivit proprietarilor, contribuie la menținerea valorii genetice și economice a efectivului.
„Azorele și România se află la mii de kilometri distanță, dar fermierii se confruntă cu aceleași probleme. De aceea, Europa trebuie să continue să sprijine fermele de familie, asocierea și investițiile în agricultură”, a conchis Daniel Buda.
Sursă: Agrointel.ro
