Olympus Foods extinde fabrica de la Brașov cu o nouă investiție de 7,5 milioane de euro

Olympus Foods, unul dintre cei mai mari producători de lactate din zona Ardealului și lider în colectarea laptelui de la fermierii din România, anunță o nouă investiție la fabrica din Brașov. Compania va construi o hală nouă, cu o suprafață de 7.100 de metri pătrați, în incinta Fabricii de Lapte Brașov, valoarea proiectului fiind estimată la 7,5 milioane de euro.

Potrivit reprezentanților companiei, investiția vine în contextul creșterii constante a cererii pentru produse lactate și urmărește extinderea capacităților de producție ale unității de la Hălchiu.

Noua hală a fabricii Olympus din județul Brașov va fi ridicată la puțin peste un an de la inaugurarea centrului logistic al companiei, o investiție de peste 40 de milioane de euro. Proiectul include o suprafață totală de 13.500 de metri pătrați și un depozit frigorific de tip high-bay, cu o capacitate de stocare de peste 32.000 de paleți.

Reprezentanții Olympus spun că extinderea actuală face parte din strategia de dezvoltare pe termen lung a fabricii. „Noua investiție continuă dezvoltarea sustenabilă a Fabricii de Lapte Brașov, sporind în mod semnificativ capacitățile noastre de producție și furnizare a lactatelor Olympus. Este o evoluție firească, ce are rolul de a răspunde cererii în ascensiune pentru alimente de calitate, pe măsură ce brandul Olympus se extinde în tot mai multe țări europene”, a declarat Dimitrios Kelas, director general Olympus Foods România.

Odată cu demararea lucrărilor pentru noua hală, valoarea totală a investițiilor realizate de companie la Hălchiu ajunge la 217,5 milioane de euro. Managerul Fabricii de Lapte Brașov, Adrian Cornea, a subliniat că această nouă investiție este direct legată de creșterea organică a pieței și de capacitatea fermierilor parteneri de a furniza materia primă necesară: „Această nouă investiție, ca și toate celelalte de până acum, vine ca răspuns la creșterea organică a cererii și este corelată cu volumele de lapte pe care ni le pot furniza partenerii noștri, cei peste 1.200 de fermieri din România”.

Sursă: Agrointeligența

Și prietenii tăi merită să citească asta!

Te-ar putea interesa și: