MADR: Ajutoarele de stat trebuie monitorizate de UE; sectorul laptelui, în dificultate

Comisia Europeană ar trebui să monitorizeze ajutoarele de stat acordate de țările membre, pentru că altfel riscă să fie perturbate piața unică europeană și competiția loială dintre state, a declarat secretarul de stat în Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) din România, Emil Dumitru, la o conferință de profil.

„În privința finanțării, a ajutoarelor de stat, sigur că avem o creștere a bugetului Ministerului Agriculturii de 5% față de anul 2025, este un lucru îmbucurător, doar că ar trebui și ajutoarele de stat un pic monitorizate de Comisia Europeană”, a transmis Dumitru.

Potrivit secretarului de stat, sectorul vacii de lapte din România se confruntă cu o criză legată de preț, procesatorii anunțând că vor plăti mai puțin începând din aprilie pentru un litru de lapte conform: între 1,7 și 1,8 lei pe litru, față de 2,2–2,5 lei anterior. „Practic, este o scădere care îi face necompetitivi pe fermierii noștri și vor fi nevoiți să vândă sub prețul de cost”, a explicat oficialul.

În același timp, Ungaria a anunțat că va acorda un sprijin echivalent de 200 de lei pe tona de lapte comercializat, fără a parcurge, potrivit lui Dumitru, toți pașii necesari prevăzuți de liniile directoare ale Comisiei Europene privind ajutorul de stat: notificarea schemei, verificarea eventualei opoziții și a supracompensării din partea statului membru. „Dacă vom lăsa la liber și nu vom avea o piață reglementată, vom perturba ceea ce înseamnă piața unică europeană și o competiție loială în interiorul statelor membre”, a subliniat secretarul de stat.

Sursă: Agrobiznes.ro

Și prietenii tăi merită să citească asta!

Te-ar putea interesa și: